Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate şi conflictul de interese în materie administrativă în cazul a 26 de aleşi locali, printre care se află şi un primar si doi consilieri locali din judeţul Olt.
Potrivit unui comunicat al ANI, este vorba despre fostul edil al orasului Orașului Scornicești, Ion Prioteasa, despre VLAD GHEORGHE, consilier local în cadrul C.L. al Com. Coteana, Jud. Olt si despre ȚANCU CONSTANTIN, consilier local tot in cadrul C.L. al Com. Coteana, Jud. Olt
PRIOTEASA IOAN,
fost Primar al Orașului Scornicești, Jud. Olt
SESIZARE PARCHET
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către PRIOTEASA IOAN a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul penal, întrucât, a semnat o serie de documente cu privire la societatea comercială în cadrul căreia soția acestuia deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator, creând astfel un avantaj patrimonial pentru societate în sumă de 19.480 Lei.
VLAD GHEORGHE,
Consilier local în cadrul C.L. al Com. Coteana, Jud. Olt
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În perioada exercitării mandatului 2020 – 2024, a participat la deliberarea și adoptarea unei Hotărâri a C.L privind stabilirea impozitelor și taxelor locale precum și a taxelor speciale pentru anul 2021 fără a anunța la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl avea în problema respectivă, deși avea posibilitatea să anticipeze că o decizie prin care s-ar aproba anularea taxelor pentru utilajele agricole prezintă un avantaj pentru sine, acesta deținând mai multe utilaje agricole.
Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70 şi 71 din Legea 161/2003, coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019.
ȚANCU CONSTANTIN,
Consilier local în cadrul C.L. al Com. Coteana, Jud. Olt
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În perioada exercitării mandatului 2020 – 2024, a participat la deliberarea și adoptarea unei Hotărâri a C.L privind stabilirea impozitelorși taxelor locale precum și a taxelor speciale pentru anul 2021 fără a anunța la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl avea în problema respectivă, deși avea posibilitatea să anticipeze că o decizie prin care s-ar aproba anularea taxelor pentru utilajele agricole prezintă un avantaj pentru sine, acesta deținând mai multe utilaje agricole.
Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70 şi 71 din Legea 161/2003, coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019.













