Olt: Politistii au confiscat 30 de bijuterii din aur, cu o greutate totală de 165,35 grame

0

Polițiștii de investigarea criminalității economice din cadrul I.P.J. Olt, în colaborare cu cei din cadrul I.P.J. Dolj, au efectuat 6 percheziții, pe raza județelor Olt și Dolj, la sedii și puncte de lucru a două firme cu obiect de activitate în domeniul serviciilor de amanetare și gaj.

Potrivit IPJ Olt, in urma perchezițiilor din data de 1 septembrie 2016, la punctul de lucru al unei firme de amanet, din municipiul Caracal, au fost găsite 30 de bijuterii din aur (coliere, brățări, lănțișoare, cercei, inele și medalioane), cu o greutate totală de 165,35 grame, pentru care nu au putut fi prezentate documente de proveniență. Perchezițiile s-au desfășurat într-un dosar penal, aflat în instrumentarea I.P.J. Olt.

Bijuteriile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor în dosar, iar cele a căror proveniență nu a putut fi justificată au fost confiscate, firma respectivă fiind sancționată cu amendă contravențională de 5.000 lei, conform prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here