Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri, 3 noiembrie, în ședința liberalilor de la Sinaia, că nu este de acord cu limitarea plăților în numerar la 5.000 de lei zilnic, măsură propusă de premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, potrivit libertatea.ro.
”Eu nu susțin măsura cash, ca să fie clar. Dar realitatea este că trebuie să și găsim măsuri care să combată evaziunea fiscală. Sigur, eu vă spun clar că nu cred că soluția este această măsură cash. Și vom vedea ce se va întâmpla cu ea”, a spus Ciucă, potrivit unor surse liberale. „Trebuie să analizăm foarte bine măsura, pentru că nu trebuie ca oamenii să ajungă să creadă că sunt considerați toți evazioniști, mai ales cei care abia agonisesc un bănuț”, a adăugat el.
Puțin mai devreme, Marcel Ciolacu a dat vina pe bănci, vorbind despre banii cash. „Lăcomia băncilor nu poate fi alimentată din dezbaterea privind banii cash! Este intolerabil să crești artificial comisioanele bancare!”, a scris liderul PSD pe Facebook, tot vineri, 3 noiembrie.
„Voi convoca săptămâna viitoare la Guvern o întâlnire cu specialiștii din Ministerul Finanțelor și BNR, dar și cu reprezentanții micilor întreprinzători, ai băncilor și ai societății civile pentru a lua o decizie pe subiectul banilor cash”, a mai scris șeful Executivului Liderul PSD spunea însă pe 15 octombrie că el crede că așa se va stopa evaziunea fiscală:
„Cine are ceva cu cash-ul? Nu aveţi cash la dumneavoastră? Toată lumea, poţi să cheltui până la 5.000 de lei. Eu pot să cheltui cât vreau din 5.000 de lei, lăsaţi-mă în pace, ce problemă? Doar că, cu adevărat, nu mai pot la dumneavoastră, agent economic, să îmi cumpăr Ferrari cu sacoşa. Nu are nimic cu niciun cetăţean”.
Puțin mai devreme, Marcel Ciolacu a dat vina pe bănci, vorbind despre banii cash. „Lăcomia băncilor nu poate fi alimentată din dezbaterea privind banii cash! Este intolerabil să crești artificial comisioanele bancare!”, a scris liderul PSD pe Facebook, tot vineri, 3 noiembrie.
„Voi convoca săptămâna viitoare la Guvern o întâlnire cu specialiștii din Ministerul Finanțelor și BNR, dar și cu reprezentanții micilor întreprinzători, ai băncilor și ai societății civile pentru a lua o decizie pe subiectul banilor cash”, a mai scris șeful Executivului Liderul PSD spunea însă pe 15 octombrie că el crede că așa se va stopa evaziunea fiscală: „Cine are ceva cu cash-ul? Nu aveţi cash la dumneavoastră? Toată lumea, poţi să cheltui până la 5.000 de lei. Eu pot să cheltui cât vreau din 5.000 de lei, lăsaţi-mă în pace, ce problemă? Doar că, cu adevărat, nu mai pot la dumneavoastră, agent economic, să îmi cumpăr Ferrari cu sacoşa. Nu are nimic cu niciun cetăţean”.













