Asa cum a spus in urma cu cateva zile, ca va merge in toate filialele PNL să câştige încrederea şi votul de la Partidul Naţional Liberal, Nicolae Ciuca si-a inceput campania interna in Dolj, in filiala unde a fost ales senator in 2020.
”Voi candida pentru că sunt preşedintele Partidului Naţional Liberal, dar, înainte de toate, trebuie să obţin aprobarea partidului şi de aceea, în perioada imediat următoare, ca să nu mai lăsăm loc la discuţii, voi merge în toate filialele PNL să îmi câştig încrederea şi votul de la Partidul Naţional Liberal”, spunea Nicolae Ciuca.
Întotdeauna este mai bine să mergi în luptă alături de camarazi de încredere. Vreau să intru în competiția pentru Cotroceni doar după ce discut cu toți colegii din filialele PNL. Iar astăzi am început acolo unde îmi este mai aproape de suflet: acasă, în Dolj.
La Dăbuleni, alături de colegii din filiala Dolj, am discutat despre așteptările lor referitoare la România de mâine și la modul în care viitorul președinte al țării va munci pentru poporul român. Este ceea ce îmi propun să fac lunile următoare în toate organizațiile liberale din țară, și nu numai. Pentru că îmi respect colegii și pentru că fiecare român merită să fie ascultat. Doar împreună putem construi o țară mai sigură, mai puternică și mai unită!”