motiunea psd

Moţiunea de cenzură împotriva guvernului Ciolacu 2, intitulată ”Premierul NORDIS trebuie să plece, românii s-au săturat de umilinţă” intră vineri, de la ora 11.00, la vot în Parlament.

Opoziţia AUR-SOS România şi POT, cele trei formaţiuni care au semnat moţiunea, nu au voturile necesare pentru a demite Executivul. De asemenea, USR prin vocea Elenei Lasconi a anunţat că nu va vota moţiunea şi pregăteşte o moţiune proprie, după prezidenţialele din luna mai.

Moţiunea de cenzură se consideră adoptată dacă este votată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor, în acest caz fiind vorba despre 234 de voturi.

Moţiunea de cenzură se consideră adoptată dacă este votată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor, în acest caz fiind vorba despre 234 de voturi.

Linia USR este să nu voteze moţiunea şi să nu arunce ţara într-o criză economică

Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că se aşteaptă să existe ieşiri din linia partidului, vineri, la votul pe moţiunea de cenzură, ea precizând că linia USR este să nu voteze moţiunea şi să nu arunce ţara într-o criză economică . ”Să mai stăm puţin, că nu ne grăbeşte nimeni”, a mai arătat Lasconi, adăugând că USR va depune o moţiune de cenzură pentru demiterea guvernului, după alegerile prezidenţiale din luna mai.

”Da, suspectez, pentru că probabil sunt şi colegi care îşi doresc să facă ştiri din poziţionările lor. Eu aş spune să facă ştiri pentru că lucrează pentru români. Dacă vor să lucreze pentru români şi să nu o luăm razna iarăşi, şi cu cursul valutar, să mai stăm puţin, că nu ne grăbeşte nimeni”, a cmai adaufgat Elena Lasconi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.