Cum era de asteptat, primarul Municipiului Ramnicu Valcea, Mircia Gutau, a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un dosar în care a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru luare de mită. CEDO a decis în noiembrie 2016 că i-au fost incalcate dreptul la aparare si dreptul la un proces echitabil.
„Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa împotriva deciziei penale nr.39/P din data de 10 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr.698/57/2008, cu privire la inculpatul Gutău Mircia. Menţine dispoziţia de achitare a inculpatului Gutău Mircia (…) pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. 1 din Codul penal din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
. Constată că inculpatul Gutău Mircia a fost reţinut în data de 7 iulie 2006 şi arestat preventiv de la 11 iulie 2006 până la data de 10 noiembrie 2006. Constată că inculpatul Gutău Mircia a executat pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin decizia penală nr. 273 din 27 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 698/57/2008, de la data de 28 ianuarie 2010 până la data de 14 septembrie 2011. Definitivă”, se arată în decizia Instanţei supreme.













