Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea și Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea vă invită și în acest an, în weekend-urile din perioada 3-24 august 2019, în Scuarul „Mircea cel Bătrân”, din zona centrală a orașului, la evenimente culturale.

Această inițiativă reprezintă un mijloc prin intermediul căruia peisajul cultural vâlcean se diversifică cu o pată de culoare artistică, susținută de studenții Facultății de Teatru și Televiziune din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca. Aceste reprezentații au ca specific, în primul rând, un mare grad de interactivitate cu publicul prin care sunt expuse spectatorilor forme teatrale alternative.

Toate montările au la bază texte comice, cu o puternică tușă educațională, ele fiind destinate publicului de toate vârstele.

Râmnicenii și nu numai, sunt invitați să descopere prin intermediul acestor evenimente culturale, frumusețea teatrului, care reflectă un program ce a debutat în 2018, intitulat „La Strada” și are ca scop animarea vieții culturale a orașului în perioada estivală.

n acest weekend, pe data de 24 august, zona centrală din Râmnicu Vâlcea va fi animată prin intermediul spectacolului care marchează și închiderea microstagiunii estivale „La Strada” 2019:

• Ziua IV – TRIXY SHOW (24 august 2019, ora 20:00)

Ce este un Trickster? Un jongleur, un farseur, un păcălitor, pus pe șotii, nebun, bufon, smecher…etc – un personaj care, cu un nume sau altul nu lipsește din tradiția culturală a niciunui popor. El este cel care, bătându-și joc, luând în derâdere ceea ce pentru alții pare serios și de neatins, inversează valorile și, în consecință, deși nu e niciodată agresiv sau violent, este foarte periculos pentru putere, pentru sistem. Arma lui este UMORUL. Răsturnând ordinea stabilită, sau impusă, el devine un factor de schimbare, deci de progres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.