ani, incompatibilitate, mehedinti, patule

ANI mai scoate o lista scurta cu cativa alesi locali aflati in incompatibilitate şi conflict de interese administrativ – 8 aleşi locali, intre care gasim si un conslilier local din judetul Mehedinti.

 

MĂRGULESCU DUMITRU – Consilier Local în cadrul Consiliului Local al comunei Pătulele, Judeţul Mehedinţi – INCOMPATIBILITATE

În perioada exercitării mandatelor de consilier local (2012 – 2016 şi 2016 – 2020, respectiv până la data de 23 februarie 2018) a deţinut simultan şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul Primăriei comunei Pătulele, judeţul Mehedinţi, încălcând astfel dispoziţiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. PERŢEA ADRIAN ION şi BEŞUŢI TOADER nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Persoanele menţionate au încălcat următoarele prevederi legale:
– art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia “Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”;

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here