Administratia Nationala de Meteorologie a emis, miercuri dimineata, o avertizare Cod galben de ploi pentru judete Olt, Valcea, valabila in intervalul 15 mai, ora 14 – 15 mai, ora 22.00.
ACTUALIZARE
INFORMARE METEOROLOGICĂ
Interval de valabilitate: 15 mai, ora 11 – 17 mai, ora 10
Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vremea va fi în general instabilă. Local și temporar vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15…25 l/mp și pe arii restrânse 35 l/mp.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 15 mai, ora 14 – 15 mai, ora 22
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată;
Zone afectate: conform textului și hărții;
În județele Maramureș, Satu-Mare, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Olt, Teleorman, Giurgiu și local în Harghita vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.















