Prezența la proba de Limba si literatura română în cadrul sesiunii de simulare a examenului de Evaluare Națională în Dolj a fost de 84,38%, informeaza ISJ Dolj.
”Astăzi, 29 martie 2021, s-a desfășurat proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul simulării examenului de Evaluare Națională 2021.
În județul Dolj, în urma finalizării probei, s-au centralizat următoarele date:
84,38% – Procentul de prezență al elevilor
30 de unități școlare au înregistrat un procent de prezență de 100%(Anexă)
Simularea probei scrise la Limba română s-a desfășurat cu asigurarea tuturor măsurilor igienico-sanitare, de prevenire și protecție, pentru evitarea îmbolnăvirii cu virusul SARS-Cov 2, conform prevederilor Ordinului Comun, nr. 3235/93/2021 al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare. Examenul s-a desfășurat fără incidente și tentative de fraudă.
Simularea examenului de Evaluare Națională va continua mâine, 30 martie, cu proba scrisă la Matematică.













