ISJ Dolj are o nouă conducere. Cine sunt inspectorul școlar general și adjuncții! Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Dolj are o nouă echipă managerială, în fruntea instituției fiind numită prof. drd. Simona Ciulu, în funcția de inspector școlar general.
Din noua conducere mai fac parte prof. Carmen Alina Velișcu și prof. Cătălin Ionel Brândușoiu, care ocupă funcțiile de inspectori școlari generali adjuncți.
Potrivit reprezentanților instituției, noua echipă managerială își propune să sprijine activitatea personalului din unitățile de învățământ, să contribuie la creșterea calității actului educațional și să promoveze performanța școlară.
De asemenea, conducerea ISJ Dolj anunță că va urmări asigurarea unui climat educațional favorabil dezvoltării fiecărui elev, bazat pe transparență, dialog și parteneriat cu întreaga comunitate educațională.
















