ISJ Dolj: 76.34 %, rata de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ

0
rata

Procentul de promovare din sesiunea 2021 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrat în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este 76.34% în județul Dolj. Rezultatele obținute de candidați au fost publicate astăzi, 21 iulie, ora 10:00, de către Ministerul Educației, pe site-ul dedicat.

Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 100 de candidați cu medii între 8 și 10. Precizăm că pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.
La proba scrisă din această sesiune au fost prezenți 135 de candidați (%). Dintre aceștia, 4 candidați s-au retras.
Astfel, din totalul celor 131 de candidaţi cu lucrări evaluate, 59 de candidați au obținut note situate pe segmentul 8 – 10. Dintre aceștia, 2 candidaţi au fost notați cu 10(învățământ preșcolar), iar 24 candidați au primit note între 9,00 și 9.99. De asemenea, 63 de candidați au avut note între 5 și 7,99.

Conform calendarului aprobat, contestațiile se depun la centrele de examen, astăzi, 21 iulie (10:00 – 20:00) și joi, 22 iulie (8:00-12:00). Rezultatele finale vor fi publicate în centrele de examen și pe definitivat.edu.ro, în data de 28 iulie.
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, un cadru didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here