Inundații în Craiova. In acest moment, pompierii intervin în două zone ale orașului, informeaza ISU Dolj.
Echipajele Detașamentului 1 de Pompieri Craiova intervin, în aceste momente, pentru gestionarea unei situații de urgență provocate de inundații în municipiul Craiova. Problemele au fost semnalate în urma acumulărilor de apă care au afectat mai multe gospodării.
Intervenția principală are loc pe strada Fermierului, unde o gospodărie a fost inundată. La
fața locului acționează un echipaj de pompieri cu o autospecială și o motopompă, fiind
desfășurate operațiuni pentru evacuarea apei și prevenirea extinderii pagubelor.
Totodată, pompierii intervin și pe strada Eliza Opran, unde apa a pătruns într-o altă
gospodărie. Și aici se acționează pentru evacuarea apei acumulate, scopul principal fiind
limitarea pierderilor materiale și readucerea zonei la un nivel de siguranță.
Autoritățile precizează că situația este în dinamică, iar intervențiile sunt în desfășurare.
Pompierii rămân mobilizați în teren și monitorizează evoluția evenimentelor, urmând să
intervină ori de câte ori va fi necesar.













