Inspecţia Judiciară  efectueaza, timp de o saptamana, in perioada 7-15 mai,  un control de fond la Tribunalul Dolj.

Potrivit unui comunicat al Inspecţiei Judiciare, ”controlul va avea ca obiectiv verificarea modului de îndeplinire de către judecătorii cu funcţii de conducere a atribuţiilor manageriale de planificare, organizare, coordonare, control

-reglare şi comunicare, precum şi respectarea obligaţiilor prevăzute de legi şi regulamente pentru a asigura buna funcţionare a instanţei şi calitatea corespunzătoare a serviciului public;

De asemenea, Inspecţia Judiciară va efectua verificarea respectării de către judecători şi personalul auxiliar de specialitate a normelor procedurale şi regulamentare privind primirea şi înregistrarea cererilor, repartizarea aleatorie a dosarelor, stabilirea termenelor, continuitatea completului de judecată, pronunţarea, redactarea şi comunicarea hotărârilor, înaintarea dosarelor la instanţele competente, punerea în executare a hotărârilor penale şi civile.

Raportul va conţine concluzii privind bunele practici, deficienţele şi vulnerabilităţile identificate, precum şi propuneri pentru înlăturarea disfuncţionalităţilor şi prevenirea riscurilor în activitatea.

Raportul va fi înaintat Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii până la 26 iunie 2018”, se arata in comunicatul transmis de Inspecţia Judiciară.

Sursa foto: romania libera.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.