Pompierii doljeni au intervenit, miercuri, pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe şantierul de la Aeroportul Craiova.
”La ora 13.18 am fost anunţaţi pe numărul unic de urgenţă – 112, despre producerea unui incendiu pe şantierul de lucru din zona adiacenta Aerportului Craiova”, anunţă, miercuri, ISU Dolj.
Incendiul s-a manifestat pe şantierul noului terminal al Aeroportului Craiova.
„Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, neexistand victime sau persoane evacuate. În urma incendiului au ars aproximativ 100 mp hidroizolație. Cauza incendiului este în curs de stabilire”, a transmis ISU Dolj.












