Incendiu de vegetație scăpat de sub control la Sălcuța. Trei case și mai multe anexe au fost afectate

Un incendiu de vegetație uscată izbucnit vineri, 1

august, în comuna Sălcuța s-a extins rapid către

gospodăriile din apropiere, pe fondul vântului

puternic și al condițiilor favorabile propagării

focului.

Pompierii doljeni au intervenit cu mai multe

autospeciale pentru limitarea incendiului și

protejarea locuințelor.

La fața locului au fost mobilizate inițial două

autospeciale de stingere cu apă și spumă din

cadrul Detașamentului 1 Craiova. Având în

vedere amploarea incendiului, comandantul

detașamentului s-a deplasat pentru coordonarea

intervenției, iar ulterior a fost trimisă în sprijin

încă o autospecială.

La sosirea echipajelor, flăcările cuprinseseră o

locuință, o casă părăsită și două anexe

gospodărești. Intervenția s-a desfășurat în

condiții dificile, din cauza schimbării direcției

vântului, existând riscul extinderii incendiului prin

grădinile gospodăriilor din zonă. Pompierii au

reușit să localizeze focul și să împiedice

propagarea acestuia la alte locuințe.

În urma incendiului au fost afectate trei case de

locuit, dintre care una nelocuită și una aflată într-

o stare avansată de degradare, precum și trei

anexe din lemn folosite pentru depozitarea

lemnelor de foc. De asemenea, au ars

aproximativ 10 hectare de vegetație uscată, l

ăstăriș și mărăciniș.

Misiunea a fost îngreunată și de lipsa surselor de

alimentare cu apă din comuna Sălcuța. Din acest

motiv, ISU Dolj a solicitat o autospecială pentru

rezervă de apă din cadrul Detașamentului 2

Craiova, iar alimentarea autospecialelor s-a

realizat din comuna Vârvor, ceea ce a presupus

un efort logistic suplimentar.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență

Dolj, prioritatea intervenției a fost protejarea

vieților omenești și limitarea pagubelor

materiale.

Reprezentanții ISU Dolj reamintesc că arderea

vegetației uscate este interzisă și poate avea

consecințe deosebit de grave, mai ales în

perioadele cu temperaturi ridicate și vânt

puternic, când incendiile se pot extinde rapid

către locuințe, anexe gospodărești și terenurile

din vecinătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.