Hoț de portofele din Craiova, reținut la Timișoara.

Un bărbat de 48 de ani, din Craiova, suspectat că a comis o serie de cinci furturi calificate din birourile mai multor instituții publice și private din oraș, a fost reținut pentru 24 de ore.

Acesta fusese dat inițial dispărut, iar depistarea sa a avut loc la Timișoara, cu sprijinul polițiștilor locali.

Potrivit cercetărilor efectuate de Secția 1 Poliție Craiova, în perioada 6 – 19 noiembrie,

individul ar fi profitat de neatenția angajaților pentru a pătrunde nestingherit în birouri.

De aici, ar fi sustras nu mai puțin de cinci portofele care conțineau bani și documente

personale, fapte care au rămas inițial cu autor necunoscut.

Hoț de portofele din Craiova, reținut cu sprijinul politistilor din Timișoara!

Pe numele său a fost emis un mandat de aducere, iar miercuri, 26 noiembrie, cu ajutorul

colegilor de la Secția 2 Poliție Timișoara, bărbatul a fost depistat și condus la audieri la

Craiova.

În baza probatoriului administrat și sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Craiova, suspectul a fost reținut. Acesta a fost introdus în Centrul de

Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj.

Astăzi, hoțul de portofele urmează să fie prezentat în fața Parchetului, unde magistrații vor

decide asupra unei măsuri preventive (arest la domiciliu sau arest preventiv) în dosarul

de furt calificat în formă continuată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.