Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că, dacă PNL şi USR merg pe o zonă de candidatură comună la Capitală, este evident că PSD se doreşte a fi trimis într-o zonă de izolare.
Despre data alegerilor şi organizarea lor în termenul prevăzut de lege, aşa cum cer cei de la USR, Grindeanu a spus că contează ca bucureştenii să aibă un proiect pentru Bucureşti, nu ce vor Drulă şi USR, informeaza News.ro.
”Eu am spus următorul lucru, că dacă lucrurile vor merge spre această cale, aşa cum
spuneaţi dumneavoastră, PNL şi USR merg pe o zonă de candidatură comună, e evident că
PSD-ul se doreşte a fi trimis într-o zonă de izolare, ceea ce ne arată, de fapt, o anumită
politică pe care am vrea să o evităm.
Eu am văzut declaraţia, în schimb, a domnului preşedinte Nicuşor Dan, care a fost de acord că lucrurile trebuie să fie aşezate şi discutate.
Asta nu înseamnă că fiecare partid să îşi aibă candidatul său, dar să nu oferim această zonă
sau această politică care ar duce la izolarea PSD-ului, pentru că şi atunci PSD-ul este
obligat să ia decizii şi nu ne dorim acest lucru”, a spus Grindeanu.
Cel mai important lucru este să existe un proiect şi un program aşezat pentru bucureşteni
”Contează ca bucureştenii să aibă un proiect pentru Bucureşti de această dată bine aşezat,
contează să se întâmple lucruri pentru bucureşteni.
Mai important, dacă e Cătălin Drulă sau Ciucu sau ceilalţi, nu e nimic opţional.
Eu vă spun că în acest moment, din perspectiva noastră, cel mai important lucru este să
existe un proiect şi un program aşezat pentru bucureşteni”, a explicat Grindeanu.