Peste 5000 de turisti au au participat la Transalpina Fest 2016, eveniment organizat în cadrul Programului de promovare turistică al Județului Gorj – „Vino acasă la Brâncuși!”, aflat la cea de-a treia ediție s-a desfășurat în perioada 19-21 august 2016, la Rânca.
Potrivit organizatorilor, evenimentele organizate pe parcursul celor trei zile, au oferit turiștilor un program complex: concursuri sportive (mountain bike, motociclete, buggy-cars), spectacole, dar și prezentarea de meșteșuguri populare, produse tradiționale și bucătărie ciobănească.
Centrul Național pentru Informare și Promovare Turistică din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Jiu, a oferit celor interesați informații și pliante despre obiectivele turistice din Târgu Jiu, Rânca, dar și din județul Gorj. Astfel, echipa CNIPT nu a ratat ocazia de promova și prezenta frumusețile Gorjului, cât și spațiile de cazare și masă de care aceștia pot beneficia atunci când calcă pragul județului nostru.












