Premierul Florin Citu a declarat luni, la Digi 24, ca pe langa 29,2 miliarde de euro din PNRR, mai exista alte 46 de miliarde pe care trebuie să îi luăm. De asemenea, premierul sustine ca alegerile din PNL nu vor afecta guvernarea.
„Guvernarea nu va fi afectată de această campanie electorală. Românii nu vor fi afectaţi. Din contră, veţi vedea programe guvernamentale care vor fi implementate şi în perioada următoare. Am finalizat PNRR, pe care l-am depus astăzi. Urmează, bineînţeles, ghidurile pentru fondurile europene. Mai sunt 46 de miliarde pe care trebuie să îi luăm, pe lângă aceşti 29,2 miliarde. Vă daţi seama că până în 2027 aproape 80 de miliarde de euro intră în România. Nu s-a mai întâmplat niciodată în istorie aşa ceva. Lucrurile acestea trebuie să le facem şi le voi face”, a declaraf Florin Cîţu.













