Parchetul General a publicat rechizitoriul din dosarul „Revoluţiei”. Capitol VII se refera la ”REVOLUŢIA ÎN ORAŞELE ROMÂNIEI”, printre care si Craiova. Din rechizitoriu aflam ca, până în seara zilei de 22 decembrie 1989, când şi în municipiul Craiova a debutat inducerea în eroare, situaţia a fost calmă, nefiind înregistrate evenimente deosebite.
”Manifestările protestatare de stradă au început în municipiul Craiova în dimineaţa
zilei de 22 decembrie 1989 şi s-au intensificat ca amploare după fuga cuplului prezidenţial
de pe sediul fostului CC. Astfel, muncitorii de la Uzina de Avioane Craiova s-au grupat şi
au pornit spre sediul CJ de Partid. Acestora li s-au alăturat muncitorii de la Întreprinderea
de Utilaj Greu, de la Electroputere Craiova, de la I.R.A. şi de la alte întreprinderi.
Demonstranţii cereau libertate, democraţie, precum şi demiterea organelor locale de partid.
Manifestările au avut un caracter organizat şi paşnic, fără acte de violenţă,
revoluţionarii fraternizând cu armata încă de la începutul zilei.
Imediat după orele 12:00, manifestanţii au pătruns în sediul CJ de Partid, părăsit
de bună voie de primul secretar al judeţului Dolj, iar detaşamentul militar aflat în zonă s-a
retras în cazarmă. În jurul orelor 16:00 s-a constituit noul organ al puterii revoluţionare locale, care a solicitat sprijinul armatei în apărarea obiectivelor publice importante şi asigurarea liniştii în municipiu.
Armata nu a intervenit în stradă, iar acţiunile prevăzute de alarma de luptă, au avut
ca obiectiv doar trecerea în timp scurt şi organizat la apărarea în zona de responsabilitate.
Până în seara zilei de 22 decembrie 1989, când şi în municipiul Craiova a debutat
inducerea în eroare, situaţia a fost calmă, nefiind înregistrate evenimente deosebite”, se arata in rechizitoriul din dosarul „Revoluţiei”.
Sursa foto: www.europafm.ro













