Un tânăr a trimis droguri din Spania ascunse în patru colete, cu o firmă de transport internaţional, şi a fost
prinsă în flagrant în timp ce incerca sa ridice doua colete, în localitatea Filiași.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii
Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul
Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 34 de ani,
cercetată pentru trafic de droguri de risc, trafic internațional de droguri de risc și instigare la fals material în înscrisuri oficiale, toate în formă continuată.
Din materialul probator administrat a rezultat că, pe parcursul lunii iulie 2025, persoana în
cauză s-ar fi deplasat în Spania, de unde ar fi procurat aproximativ 48 de kilograme de
canabis, pe care le-ar fi ascuns în patru colete și le-ar fi expediat către România prin intermediul unei firme de curierat.
Persoana cercetată ar fi revenit în țară, pe cale aeriană, fiind prinsă în flagrant delict, de către polițiști, la data de
23 iulie 2025, în localitatea Filiași, în timp ce ar fi ridicat, de la
punctul de lucru al societății de curierat, două dintre colete, în care erau ascunse, printre diverse produse alimentare, 47 de pungi conținând peste 23 de kilograme canabis.
De asemenea, asupra sa au fost descoperite 3 cărți de identitate, dintre care două false.
Anterior, pe parcursul zilei de 22 iulie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial
Timișoara au indisponibilizat celelalte două colete, în care se aflau peste 24 de kilograme
de canabis, ce ar fi urmat să fie ridicate de către persoana, de 34 de ani, prin folosirea uneia dintre cărțile de identitate false.
La data de 23 iulie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au dispus
reținerea persoanei cercetate, pentru 24 de ore.
Astăzi, 24 iulie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj
cu propunere de arestare preventivă a persoanei reținute, pentru 30 de zile.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității
Organizate Timișoara, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază
de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.













