Polițiștii au reținut trei tineri pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii

publice si și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Ieri, 9 iunie, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Craiova au reţinut, pentru 24 de ore, trei tineri, cu vârste cuprinse

între 17 și 21 de ani, toți din municipiul Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovirea sau alte

violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

În fapt, în cursul zilei de 23 mai a.c., polițiștii au fost sesizați de o femeie, de 36 de ani, din comuna Malu Mare, cu privire la faptul că în dimineața zilei de 23 mai a.c., în jurul orei

05.00, în apropierea unui centru comercial, din municipiul Craiova a avut loc o altercație între mai mulți tineri, doi dintre aceștia agresându-l fizic pe un altul.

Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit că trei tineri, cu vârste cuprinse între 17 și

21 de ani l-ar fi agresat fizic pe un alt tânăr, de 19 ani, din municipiul Craiova, având asupra lor un obiect tăietor-înțepător, tulburând totodată ordinea și liniștea publică.

În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, sub supravegherea unui

procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cei trei tineri au fost

reținuți de polițiști, pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reţinere şi Arestare

Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

În cursul acestei zile, cei în cauză vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria

Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.