Polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 29 de ani, din comuna Carpen, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

În fapt, în seara zilei de ieri, 20 iulie a.c., ora 19.40, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului unui autoturism ce circula pe strada Brestei, din municipiul Craiova.

Acesta a refuzat să oprească, fiind urmărit pe strada Râului, unde a abandonat autoturismul.

La scurt timp, conducătorul auto a fost identificat de către poliţişti, fiind un tânăr de 29 de ani, din comuna Carpen.

Astfel, în urma verificărilor în bazele de date ale Poliţiei Române, s-a stabilit că acesta are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, iar autoturismul condus avea montate plăcuțe cu număr de înmatriculare atribuite unui alt autoturism.

În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe tânăr, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

În cursul zilei de azi va fi propusă luarea unei măsuri preventive împotriva acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.