Primăria Rojiște are depuse mai multe proiecte de investiții pe diferite programe de finanțare, cinci dintre acestea se afla la Compania Națională de Investiții, pentru care nu sunt desemnați încă constructorii.

Un număr de cinci proiecte de investiţii importante pentru comuna Rojiște urmează să fie implementate în perioada următoare. Ele se referă fie la modernizarea drumurilor comunale, reabilitarea de şcoli, infiintare retea de canalizare, dar si construcția unei săli de sport moderne.

Potrivit datelor tehnice, noua sala de sport va avea o suprafaţă construită de 1.445 mp şi o suprafaţă desfăşurată de 1.750 mp şi va avea vestiare, grupuri sanitare şi spaţii tehnice. De asemenea, sala va putea fi folosită pentru handbal, dar şi pentru alte sporturi de echipe.

”De licitatia privind constructia salii de sport din comuna Rojiște s-a ocupat Compania Naţională de Investiţii, iar stadiul actual este de evaluare a ofertelor, au fost depuse 28 de oferte”, a declarat Ionel Nedelcu, primarul comunei Rojiste. 

Criteriul de atribuire a contractului este „cel mai bun raport calitate – preţ“, unde preţul va conta în procent de 75%. Diferenţa va fi făcută de experienţa profesională a managerului de proiect, arhitectului, inginerului proiectant de structuri pentru construcții, inginerului proiectant pentru instalaţii electrice şi a inginerului proiectant pentru instalaţii sanitare.

 Proiecte care dezvoltă comuna Rojiște

In afara de sala de sport, in comuna Rojiste vor fi derulate, tot de catre Compania Nationala de Investitii, alte patru proiecte majore pentru dezvoltarea localitatii.

Astfel, unul din proiecte se refera la ”reabilitare și modernizare Școală Gimnazială Rojiste.
Un alt proiect este acela de ”Infiintare retea de canalizare in comuna Rojiste, judetul Dolj”.
Drumurile reprezinta un punct important pentru dezvoltarea comunei, iar un proiect se refera  la”Modernizare drumuri interioare in comuna Rojiste judetul Dolj”.  Un alt proiect demarat de Compania Națională de Investiți se refera la ”Infiintare retea de alimentare cu apa in comuna Rojiste, sat Tamburesti, judetul Dolj”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.