Dolj: La volan, băut și fără permis de conducere

Ieri, în jurul orei 17.30, polițiști din cadrul Secției nr.3 Poliție Rurală Bucovăț au oprit pentru control, pe DJ 552 A, un autoturism la volanul căruia a fost identificat un tânăr, de 26 de ani, din localitate.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, s-a constatat faptul că autoturismul nu are inspecția tehnică periodică efectuată, iar polița RCA nu este valabilă.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.