Procentul de promovare din sesiunea 2024 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrat în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar în județul Dolj, este 72,77% (79.27% – 2023, înainte de contestații). Rezultatele obținute de candidați au fost publicate astăzi, 30 iulie 2024, de către Ministerul Educației, pe site-ul dedicat.
Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 147 de candidați cu medii între 8 și 10. Precizăm că pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8.00, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.
Din totalul celor 202 candidaţi cu lucrări evaluate, 147 candidați au obținut medii situate pe segmentul 8 – 10. Dintre aceștia, 1 candidat a obținut media 10 (zece): învățământ primar, iar 58 de candidați au obținut medii între 9.00 și 9.99; 88 de candidați au obținut mediite între 8.00-8.99. De asemenea, 55 de candidați au obținut medii între 5.00 și 7.99.
Contestațiile se depun la centrul de examen Colegiul Național ”Frații Buzești” Craiova, conform calendarului aprobat, în zilele de 30 și 31 iulie. Rezultatele finale se afișează la centrul de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 6 august.
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, un cadru didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.