Dolj: Depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive! Un tânăr a fost depistat sub influența substanțelor psihoactive în timp ce conducea un autoturism pe strada Toamnei, din municipiul Craiova.

La data de 06 februarie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un tânăr de 23 de ani, din comuna Ostroveni, în timp ce conducea un autoturism pe strada Toamnei, din municipiul Craiova.

În urma testării acestuia cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că acestea nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.