Dolj: Accident rutier mortal pe D.N. 54 A, între localitățile Călărași și Bechet
O persoana a murit luni dimineață, in urma unui
accident rutier produs pe D.N. 54 A, între localitățile Călărași, județul Dolj.
În dimineața zilei de 9 iunie a.c., ora 10.50, polițiști din cadrul Poliției Orașului Dăbuleni au fost
sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe D.N. 54 A, între localitățile Călărași și Bechet.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care au
constatat faptul că un bărbat, de 57 de ani, cetățean german, în timp ce se deplasa în calitate
de biciclist pe DN 54 A, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de deplasare, fiind acroșat de
un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 39 de ani.
În urma evenimentului, din nefericire, biciclistul a decedat.
Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul
săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu
exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând a fi dispuse măsuri legale.
















