Doi tineri de 23 și 24 de ani, ambii din municipiul Craiova, au fost retinuti pentru de lovire sau alte violențe. Potrivit politistilor, cei doi ar fi agresat un tânăr, de 24 de ani, in timp ce se afla in fata unui imobil din Craiova.
Ieri, 2 octombrie, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri, de 23 și 24 de ani, ambii din municipiul Craiova, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
În fapt, în cursul zilei de 9 februarie a.c., polițiștii au fost sesizați prin plângere de un tânăr, de 24 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, în dimineața zilei de 7 februarie
a.c., în timp ce se afla în fața unui imobil din localitate, ar fi fost agresat fizic de două
persoane.
În urma cercetărilor efectuate, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de
pe lângă Judecătoria Craiova, polițiștii au pus în executare 3 mandate de percheziție
domiciliară la imobile din municipiul Craiova.
În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate mai multe mijloace de probă, fiind
identificați doi tineri de 23 și 24 de ani, ambii din municipiul Craiova, bănuiți de comiterea
faptei.
În baza probatoriului administrat, polițiștii i-au reținut pe cei doi tineri, pentru 24 de ore,
aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul
Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.













