Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflict de interese de natură administrativă in cazul a a 2 aleși locali din Oltenia, este vorba despre TURCULEANU CONSTANTIN, Consilier Local în cadrul C.L. al Com. Bârca, Jud. Dolj si GLODEANU MARIA MARINELA, fost Consilier local în cadrul C.L. al Com. Șirineasa, Jud. Vâlcea
|
TURCULEANU CONSTANTIN,
Consilier Local în cadrul C.L. al Com. Bârca, Jud. Dolj
|
INCOMPATIBILITATE
În perioada exercitării mandatului 2016 -2020 de consilier local, societatea comercială al cărei administrator este fiul persoanei evaluate (în calitate de prestator), a încheiat la data de 19 mai 2020 cu Primăria comunei Bârca (în calitate de achizitor), un contract de prestare servicii, pe durată determinată de 1 an, încălcând astfel prevederile art. 90, alin (1) și (2) din Legea nr. 161/2003.
|
|
GLODEANU MARIA MARINELA,
fost Consilier local în cadrul C.L. al Com. Șirineasa, Jud. Vâlcea
|
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În perioada exercitării mandatului de consilier local (2016-2020), deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor, a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii C.L. din data de 14 iunie 2019 referitoare la aprobarea plății redevenței către Primăria Comunei Șirineasa de către asociația în cadrul căreia unchiul persoanei evaluate deține funcția de președinte.
Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 77 din Legea nr. 161/2003 și prevederile art. 75 și art. 77, alin. (1) – (3) din Legea nr. 393/2004 (în vigoare până la data de 04.07.2019).
|













