PMP a votat, cu observaţii, aprobarea decretului emis de Preşedintele Iohannis. Din două raţiuni: Pentru a se intra în cadrul constituţional și pentru a se crea pârghii de acţiune statului ca să impună disciplina maximală necesară scurtării crizei.
Decretul este doar o rescriere a OUG 1/1999 în vreme ce Constituţia prevede la Art. 73 că regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă se reglementează prin lege organică.
Din perspectiva situației din teren am cerut să nu mai fie amânate decizii importante.NU AVEM NEVOIE DE GRADUALIZAREA MASURILOR IN ACEST RAZBOI!
Armata trebuie mobilizată in sprijinirea MAI.
Se impune:
Închiderea tuturor spațiilor comerciale, restaurante și cafenele.
Restricționarea transportului în comun la nivel național. Să se circule cu autoturismul, dar nu mai mult de 3 persoane.
Cetățenilor să le fie recomandat să nu se întâlnească în grupuri mai mari de 3 persoane.
Farmaciile să funcționeze în regim non-stop (24/24)
Magazinele alimentare să funcționeze conform unui program prelungit pentru a le oferi cetățenilor confortul psihologic că au acces la produse pe perioada crizei.
Pentru situațiile în care telemunca nu se poate aplica, să se respecte distanța de minimum 2 metri între persoanele aflate în același spațiu.
Toate birourile și spațiile unde se desfășoară activitate lucrativă sa fie dezinfectate riguros, iar angajații să folosească dezinfectant la cel mult 30 de minute.
Guvernul să achiziționeze din fondul de rezervă substanțe dezinfectante pe care să le ofere tuturor cetățenilor pentru a igieniza fiecare apartament și gospodărie.Primăriile să asigure distribuirea în cel mai scurt timp.
Poliția, jandarmeria și armata să supravegheze domiciliul celor aflați în carantină sau izolare.
In acelasi timp solicităm ca achiziţiile directe sa fie neapărat publicate transparent. Cerem TRANSPARENȚĂ TOTALĂ din partea autorităţilor pe două paliere: achiziţiile publice şi angajările din sursă externă.Toate documentele trebuie încărcate pe un portal online unde să poată fi verificate în timp real și să existe coordonare cu achiziţiile realizate la nivel european.
PMP cere guvernului să facă, de urgență, demersuri pragmatice la Bruxelles pentru accesarea fondurilor europene puse la dispoziţie pentru rezolvarea problemei:
a) 8 miliarde de euro pentru 100.000 de IMM-uri.
b) 37 de miliarde de euro din fondurile de coeziune pentru combaterea coronavirusului.
c) 28 de miliarde de euro din fondurile de coeziune nealocate în exerciţiul bugetar 2014 – 2020 al UE.
In acelasi timp PMP cere constituirea unui culoar verde la nivelul UE astfel incat cetatenii care vor sa ajunga in tarile lor sa o poată face,tari unde sa fie obligati la carantină conform prevederilor legale.
PMP cere constituirea unei celule de criza la nivelul guvernului care sa asigure buna comunicare intre romanii de acasa si cei din diaspora.Impartirea intre romani buni si romani răi este contraproductivă.
PMP va continua sa faca presiune pe guvern pentru luarea tuturor acelor masuri menite sa scurteze perioada de criza.Cu cat aceasta perioada va fi mai scurta cu atat sansele de a reporni economia si de a evita somajul de masă vor fi mai mari.
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.