De astăzi începe imunizarea populației cu a treia doză de vaccin anti-COVID.
„Persoanele vaccinate care au cel puţin şase luni de la administrarea dozei a doua de vaccin anti-COVID se pot imuniza cu cea de-a treia doză începând de marţi, la centrele de la Romexpo. Sunt aşteptate pentru vaccinare persoanele cu vârsta peste 65 de ani, persoanele cu boli cronice indiferent de vârstă, personalul medical, personalul din asistenţă socială şi alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia naţională de vaccinare. Cea de-a treia doză de vaccin poate fi administrată la liber, fără o programare prealabilă”.
Vaccinarea cu a treia doză va debuta la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „prof. dr. Matei Balş”, unde cadrele medicale aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19 vor primi cea de a treia doză de vaccin.
Vaccinarea cu cea de a treia doză se va efectua doar cu vaccinuri pe bază de ARN Mesager. Astfel, persoanele vaccinate cu AstraZeneca vor primi doza a treia cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Moderna.













