Luni, 10 aprilie, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în cea mai mare parte a țării, temperaturile vor fi uşor sub normele climatologice specifice perioadei.
La începutul zilei nebulozitatea va fi persistentă în nord, nord-est şi în extremitatea de sud-vest, unde va ploua slab, apoi cerul va fi temporar noros, iar după-amiaza şi seara vor fi averse pe arii restrânse, posibil însoţite de descărcări electrice în vest, centru şi sud şi cu totul izolat în rest.
Meteorologii din cadrul ANM au anunțat că în următoarele zile, în Săptămâna Mare, se așteaptă la temperaturi apropiate celor normale pentru această perioadă. Aceștia au precizat că va ploua în regiunile din partea de sud-est a țării.
„Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări mai ales în a doua parte a intervalului în sud-est (rafale în general de 40-45 km/h) şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 9 şi 17 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între minus 1 şi 9 grade Celsius. Pe arii restrânse, dimineaţa şi noaptea, se va forma ceaţă şi cu totul izolat brumă”, anunță ANM.













