
In urma cercetarilor, politistii au descoparit ca cei doi barbati şi o femeie, cu vârste între 35 şi 41 de ani, in luna martie a acestui an, ar fi procurat seminţe de cannabis pe care le-ar fi plantat, punând bazele unor culturi indoor şi outdoor. De asemenea, a reieşit că persoanele în cauză ar fi efectuat achiziţii de seminţe de cannabis şi sub identităţi false, pentru a disimula activitatea infracţională.
În timpul percheziţiilor efectuate la locuinţele celor 3 persoane, poliţiştii au descoperit două culturi de cannabis, una outdoor, una indoor. De asemenea, a fost ridicată o lampă florescentă, 1 gram de fragmente vegetale uscate ce par a fi cannabis, 3 telefoane mobile, 3 ventilatoare, un termometru şi 2 grindere cu cântar electronic.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea.
















