Ca în fiecare an Liceul Teoretic ”Henri Coandă” din Craiova își onorează patronul spiritual, Henri Coandă, savant dăruit universalităţii, fără de care spiritualitatea românească ar fi fost iremediabil mai săracă.

Anul acesta Liceul Coandă își deschide cu generozitate porțile, în cadrul Zilelor Liceului Teoretic ”Henri Coandă” – Din 1923 în slujba comunității”, în perioada 4-6 iunie 2025, eveniment pregătit cu entuziasm,

atenţie şi devotament de echipele de cadre didactice şi elevi. 36 de activități se vor derula pe parcursul zilelor dedicate.

Elementul comun al tuturor activităților care se vor desfășura în spațiul generos al școlii este faptul că fiecare acțiune este gândită și se va derula în parteneriat cu cel puțin un actor important al comunității

locale, în cadrul Campaniei de consolidare a Liceului Teoretic ”Henri Coandă” ca școală deschisă comunității. În acest an partenerii noștri vor fi:

Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Casa Corpului Didactic Dolj, Mitropolia Olteniei, Biblioteca Județeană “C. Sturza”, Bacău, Poliția Municipiului Craiova, Clubul Sportiv Școlar Craiova, Asociația de părinți a LTHC,

Asociația ”Comunitați pentru Tineret”, Organizația World Vision, Asociația CEDRU – Centrul de Excelență

pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, Asociația Culturală BranArt, Asociația AIM, Clubul de engleză Fly High, Aeroportul din Craiova, Librăria ”Cornul Abundenței”.

Programul detaliat al activităţilor poate fi accesat aici:

Pe data de 04 iunie 2025, vă invităm să vă alăturați comunității noastre educaționale și culturale, în cadrul Sesiunii de

inaugurare, care va avea loc începând cu orele 12.00 în incinta școlii, Corpul D, SALA OMNIA (sala de festivități a liceului).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.