Craiova: Prins băut la volan! Un bărbat, de 56 de ani, din municipiul Craiova, a fost depistat, ieri dimineață, la volan sub influența băuturilor alcoolice.
Ieri dimineață, polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un bărbat, de 56 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Decebal, din localitate.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea concentrației de alcool în sânge.













