Craiova gazduieste, in perioada 15-23 februarie,Campionatul Național de Șah 2025. In debutul evenimentului, reprezentantii primariei Craiova si ai Federației Române de Șah au susţinut o conferinţă de presă comună în care a fost anunţat programul evenimentului, numarul participantilor la aceasta competitie, dar si bugetul destinat acestui eveniment.

Peste 230 de șahiști vor participa la întrecerile găzduite de Hotelul Prestige din Craiova începând de sâmbătă, 15 februarie. Între aceștia se află 7 Mari Maeștri Internaționali și Mari Maestre Internaționale și 13 Maeștri Internaționali și Maestre Internaționale.

Competiția va avea două probe, Șah Clasic și Dezlegări de Probleme și Studii, iar participanți vor fi împărțiți pe 3 categorii: Open General, Open Feminin și Amatori (jucători sub 2.200 ELO în ultimele 12 luni),.

”Astazi, de Valentine`s Day, Federația Româna de Șah s-a indragostit definitiv de Craiova! Ne bucuram sa fim aici, dupa foarte mult timp si sa organizam, in premiera, o competitie majora – Campionatul National de seniori, unde vom avea peste 200 de participanti. Pentru noi ca federatie, anul acesta este un an special, sarbatoarim 100 de ani de la infiintarea Federației Române de Șah.
Suntem a treia federatie din Romania ca si numar de sportivi legitimati, ne depaseste doar fotbalul si colegii nostri  de la baschet, dar ne dorim sa-i depasim, dar daca nu ajungem pe locu unu, ca e greu sa depasim fotbalul, macar pe locul al doilea”, a declarat Gabriel Grecescu, secretarul general al Federației Române de Șah.
Cosmin Corâțu, viceprimarul Craiovei, a profitat de aceasta ocazie si a invitat participantii la acest eveniment sa descopere Craiova!
”Este o bucurie si o onoare pentru orasul nostru deoarece gazduieste o intalnire de elita a campionilor nationali de sah. Va invit sa profitati de timpul petrecut aici pentru a descoperi Craiova, un oras cu o istorie bogata, cu multe cladiri monument sistoric si cu o cultura impresionanta”, a spus Cosmin Coratu, viceprimarul Craiovei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.