Asociaţia ‘’Împreună Pro Educaţie, Sanatate, Oameni şi Economie Socială‘’ (E.S.O.E.S. Craiova) în parteneriat cu Primaria Municipiului Craiova şi Consiliul Local Craiova organizează, sâmbătă, 08 aprilie 2017, o serie de evenimente dedicate celebrării Zilei Internaţionale a Romilor.

Sub egida evenimentului ‘’Romani Kultura’’, în intervalul orar 17.00-19.00, vineri 7 aprilie, la Centrul Multifuncţional din Craiova va avea loc o masă rotundă “Vă invităm la o cafea cu rom ’’ – comemorarea romilor care au fost victime ale tragediilor istoriei şi totodată promovarea identitaţii culturale, a valorilor şi tradiţiilor acestei minorităţi.

În Piaţa Mihai Viteazul, în data de 8 aprilie, intervalul orar 12.00- 16.00, se va desfaşura o expoziţie de artă fotografică şi pictură cu tematică din viaţa etniei rome, realizată de către tineri artisti romi din judeţele Dolj si Olt – ‘’Vino să ne cunoşti asa cum suntem’’.

În cadrul acestei expoziţii meşteşugarii romi vor dezvalui doritorilor, care sunt secretele meşteşugului pe care il practică. Vor fi expuse corturi, în interiorul cărora vor avea loc demonstraţii de meserii tradiţionale – rudari(prelucrarea lemnului), căldărari(prelucrarea cuprului), împletitori(coşuri din nuiele), fierari(prelucrarea fierului), florari, rotari(cei care fac roţi din lemn) şi lăutari, care vor acompania pe toată durata evenimentului cu muzică tradiţională romani autentică.

La finalul evenimentuli în data de 8 aprilie, orele 17.00, pe scena Filarmonicii Oltenia, va avea loc un spectacol muzical-artistic al renumitei orchestre ’’EurogipsyVirtuos Orchestra’’ alături de taraful Puiu Bucătaru.

COMUNICAT DE PRESA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.