Arestat preventiv după ce a tâlhărit o adolescentă în plină stradă, smulgându-i din mână suma de 50 de lei, informează IPJ Dolj.
Un tânăr în vârstă de 31 de ani din Craiova a ajuns în spatele gratiilor după ce a jefuit o minoră în zona Pieței Constantin Brâncuși. Deși prejudiciul a fost de numai 50 de lei, gravitatea faptei, prin smulgere asupra unui copil, a dus la arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Incidentul a avut loc pe 19 noiembrie, în jurul orei
15:30. Victima, o adolescentă de 15 ani din
comuna Moțăței, județul Dolj a sesizat a doua zi
polițiștii Secției 4, reclamând că un individ
necunoscut s-a apropiat de ea și i-a smuls banii
din mână, suma de 50 de lei.
În urma investigațiilor, polițiștii l-au identificat
vineri, 21 noiembrie, pe suspect. Acesta a fost
inițial reținut pentru 24 de ore, iar ulterior instanța a
emis pe numele său un mandat de arestare
preventivă.
Tânărul se află acum în Centrul de Reținere și Arestare preventivă al IPJ Dolj.













