Craiova: Accident pe strada Râului! O femeie de 37 de ani, din Craiova, a avut nevoie de îngrijiri medicale in urma unui accident produs astazi, in jurul orei 13.00, pe strada Râulu.
Astăzi, în jurul orei 13.20, poliţiştii Biroului Rutier Craiova au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Râului, din municipiul Craiova.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit că un tânăr de 31 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tabaci, la intersecţia cu strada Râului, nu ar fi acordat prioritate de trecere, unui autoturism condus de o femeie de 37 de ani, din Craiova, care circula pe strada Râului, din localitate. În urma impactului autoturismul condus de femeie s-a răsturnat.
Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind conştientă şi cooperantă. Conducătorii auto a fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatatele fiind negative.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Craiova: Accident pe strada Râului.













