Consiliul Local Craiova a aprobat, în ședința de astazi, reorganizarea Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova.
”Prin această ordonanţă prevede înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Politici şi
Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor, denumită în continuare Agenţia,
organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu personalitate juridică, aflată în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în subordinea Cancelariei Prim-Ministrului şi în coordonarea prim-ministrului.
De asemenea, se organizează centre de sănătate mintală şi pentru prevenirea adicţiilor, denumite în continuare centre, prin reorganizarea centrelor de sănătate mintală organizate
în cadrul spitalelor publice, prin preluarea atribuţiilor aferente centrelor, personalului contractual,
a posturilor aferente şi a patrimoniului centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, regionale şi judeţene din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog.
Centrele sunt finanţate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, în
condiţiile prevăzute de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau, după caz, din bugetul
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile stabilite prin legislaţia aplicabilă programelor naţionale de sănătate curative
Centrele sunt compartimente funcţionale, fără personalitate juridică, în cadrul unităţilor sanitare cu paturi. Lista unităţilor sanitare în cadrul cărora funcţionează centrele se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Agenţia şi unităţile sanitare în cadrul cărora funcţionează centrele preiau, pe bază de protocoale de predare-primire de la Agenţia Naţională Antidrog, personalul contractual,
patrimoniul aferent stabilit pe baza inventarierii generale efectuate potrivit art. 7 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, contractele, convenţiile, înţelegerile, protocoalele, memorandumurile şi acordurile, precum şi celelalte drepturi şi obligaţii ce decurg din acestea.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 65/20.02.2025, a fost aprobată Lista unităților sanitare în
cadrul cărora se organizează centre de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor,
în această listă, la poziţia nr. 17 se regăseşte Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova.
Potrivit organigramei şi statului de funcţii aprobate prin Hotărârea Consiliului Local al
municipiului Craiova, în cadrul Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova funcţionează
Centrul de Sănătate Mintală Adulţi Staţionar de zi, cu 29 posturi, şi Centrul de Sănătate Mintală Copii Staţionar de zi, cu 12 posturi.












