ANM a emis joi două avertizări Cod portocaliu și galben de ploi torențiale și vijelii pentru cea mai mare parte din țară. În același timp, în sudul și estul țării va fi caniculă, cu temperaturi care vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade.

 Cod galben – Interval de valabilitate: 6 iulie, ora 12 – 7 iulie, ora 10   În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, Moldova, precum și în vestul și nordul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 55…65 km/h), vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat peste 40 l/mp.

 Cod Portocaliu – Interval de valabilitate: 6 iulie, ora 14 – 7 iulie, ora 2     În zona de munte, sudul Banatului, nordul Crișanei, Maramureș, vestul și estul Transilvaniei, centrul Moldovei, precum și în vestul Olteniei vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină de medii dimensiuni, iar în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat peste 50…70 l/mp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.