claudiu nasui

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, sustine ca, usor, usor apar efectele publicării tuturor contractelor ministerului economiei.

”Punerea publică a tuturor contractelor cu statul de la ministerul economiei naște deja primele investigații. E foarte bine.

Apar, ușor, ușor efectele publicării tuturor contractelor ministerului economiei. Mă așteptam ca platforma în care se pot vedea transparent toate contractele cu statul să fie de folos jurnaliștilor de investigații și ONG-urilor care luptă pentru transparentizarea autorității publice.

Unul dintre scopurile mele aici este transparentizarea completă a unui minister care a fost destul de închis.

Un mare pas înainte în reforma statului este transparența totală. La stat se cheltuie banii contribuabilului. Adică banii pe care statul ni-i ia din fiecare salariu din România (~jumătate).

Dacă suntem suficient de buni cât să ni se ia taxe, suntem suficient de buni cât să aflăm ușor pe ce se cheltuie.

Nu e de mirare ca abonații la contracte publice au început să țipe prin parlament. Despre aceasta platformă este vorba de fapt. Au fost demascați.
Am început cu această platformă, dar mai avem multe idei de transparență. Aici este doar începutul.”, scrie Claudiu Nasui, pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here