CJ Dolj: Societatea pentru Lucrări de Drumuri și Poduri, dotata cu 13 utilaje noi

0
utilaje, cj dolj, dezapezire

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, și vicepreședintele Cosmin Vasile au participat, vineri, la evenimentul în cadrul căruia au fost prezentate 13 noi autovehicule, cu o valoare totală de aproape 2,5 milioane de euro, achiziționate în vederea dotării Societății pentru Lucrări de Drumuri și Poduri (SPLDP).

Cu această ocazie, președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a evidențiat faptul că investiția reprezintă cel mai amplu demers derulat pentru modernizarea SPLDP, conducând la înnoirea a aproape jumătate din parcul de utilaje de care dispune aceasta.
„Suntem prezenți la un eveniment deosebit din viața SPLDP, de care noi am avut grijă în acești ani, în prezent fiind una dintre cele mai importante din această parte a țării. De altfel, multe societăți cu acest profil, care activau în subordinea altor consilii județene, au dispărut.

Putem spune că 2019 a fost unul dintre cei mai buni ani pentru SPLDP, pentru că am reușit să realizăm o investiție semnificativă în ceea ce înseamnă dotarea acesteia. Mai precis, cu fondurile alocate de Consiliul Județean, societatea noastră a reușit să achiziționeze 13 autovehicule noi, performante, precum și accesoriile aferente acestora, echipamente cu o valoare totală de aproape 2,5 milioane de euro.

Pentru a înțelege mai bine adevărata dimensiune a acestui demers, trebuie menționat faptul că, prin intermediul său, aproape jumătate din parcul de utilaje al Societății pentru Lucrări de Drumuri și Poduri a fost înnoit. În prezent, SPLDP dispune de 28 de vehicule care acționează pentru deszăpezire, cărora li se pot adăuga, în caz de necesitate, dacă se vor înregistra ninsori abundente, alte 85, asigurate în baza celor 38 de contracte de închiriere pe care societatea noastră le-a semnat în acest sens.

Desigur că noile utilaje vor avea o contribuție semnificativă în activitatea SPLDP și după încheierea sezonului rece, în ceea ce înseamnă întreținerea rețelei rutiere județene pe care o administrează societatea – 46 de drumuri, cu o lungime totală de aproape 1.100 de kilometri. Doresc să evidențiez faptul că, în acest an, s-au realizat covoare asfaltice pe o lungime de aproape 30 de kilometri, pe raza unor comune precum Melinești, Mârșani, Castranova, Brabova, Orodel sau Secu. Sunt lucrări pe care o altă firmă nu le-ar executa, în sensul că nu s-ar deplasa pentru a asfalta un kilometru de drum.

Principalul obiectiv de care societatea noastră se va ocupa, imediat după terminarea sezonului rece, îl reprezintă drumul dintre Ghercești și Ungureni, o porțiune distrusă de autovehiculele de mare tonaj.

În plus, Consiliul Județean Dolj are în derulare 8 proiecte cu finanțare nerambursabilă, cu o valoare cumulată de aproximativ 140 de milioane de euro, vizând aproape 200 de kilometri de drumuri. Această preocupare a noastră pentru îmbunătățirea rețelei rutiere va continua și, în exercițiul financiar viitor, ne vom îndrepta atenția din nou către fondurile europene, pentru a putea aborda modernizarea cât mai multor drumuri“, a declarat președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.

Vicepreședintele Consiliului Județean Dolj Cosmin Vasile a precizat că instituția se va orienta și către fondurile nerambursabile pentru a continua programul de modernizare și dotare a SPLDP.

„Pentru societatea noastră de drumuri, este una dinte cele mai consistente, dacă nu chiar cea mai importantă perioadă în ceea ce privește achiziționarea de utilaje noi. Dorința noastră rămâne ca administratorul rețelei rutiere județene să-și poată desfășura activitatea cât mai bine, să fim cât mai eficienți și să avem o bună prezență pe șosele, atunci când va ninge.
De asemenea, această misiune a lor trebuie să aibă continuitate și în perioada caldă, iar întreținerea rețelei de drumuri constituie o altă componentă esențială care intră în atribuțiile SPLDP. Nu ne vom opri aici, iar în viitor vom accesa și programe cu finanțare europeană pentru a completa dotările, cu atât mai mult cu cât Doljul este unul dintre puținele județe care mai au societăți cu acest profil. Consider că am procedat în mod corect menținând SPLDP și cred că, dacă vom acționa în aceeași direcție ca și până acum, se vor vedea și alte rezultate“, a afirmat vicepreședintele CJ Dolj Cosmin Vasile.

La rândul său, directorul general al Societății pentru Lucrări de Drumuri și Poduri Dolj, Alin Golumbeanu, a declarat: „Achiziționarea celor 13 utilaje noi s-a derulat pe parcursul unui an întreg și vreau să subliniez faptul că acestea au în dotare echipamente care pot fi folosite atât iarna, pentru deszăpezire, cât și vara, pentru întreținerea curentă a drumurilor județene, pe care le avem în administrare. Investiția pe care am realizat-o în modernizarea parcului nostru se datorează exclusiv Consiliului Județean Dolj.“
Prin achizițiile în valoare cumulată de aproape 2,5 milioane de euro, Societatea pentru

Lucrări de Drumuri și Poduri Dolj a fost dotată cu 3 buldoexcavatoare, 3 autogredere, un încărcător frontal, 5 autobasculante prevăzute cu echipamente destinate deszăpezirii și un utilaj multifuncțional Unimog, împreună cu dispozitive care se pot atașa acestuia, precum lamă pentru deszăpezire, sărăriță, burghiu sau cap pentru curățarea șanțurilor.

BIROUL DE PRESĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here