Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a fost prezent, joi, la o întâlnire cu aproape 40 de secretari ai unor primării din 9 județe ale țării, participanți la cursurile pentru managementul situațiilor de urgență organizate de către Centrul Zonal de Pregătire pentru Protecție Civilă (CZPPC) Craiova.

Am fost încântat ca, la invitația domnului colonel Marian Apostol, șeful CZPPC Craiova, să îi pot cunoaște pe acești oameni care desfășoară o activitate de mare responsabilitate, ei fiind garanții respectării legii în instituțiile pe care le reprezintă.

Am folosit acest prilej pentru a le prezenta secretarilor de la primării din alte județe Doljul și transformările importante pe care le-a parcurs în ultima perioadă, principalele investiții în derularea cărora consiliul județean s-a implicat, dar și cele pe care ni le propunem în perioada următoare, reliefând faptul că obiectivele majore nu puteau fi realizate fără aportul programelor cu finanțare nerambursabilă.

De altfel, aceasta este și concluzia care a reieșit la întâlnirea noastră de astăzi: că, în continuare, administrațiile locale trebuie să-și orienteze atenția și să-și canalizeze eforturile în direcția atragerii fondurilor europene, care pot asigura și în acest exercițiu financiar posibilitatea pentru dezvoltarea localităților și județelor.

În egală măsură, m-am bucurat să constat că demersul nostru, prin care am extins și modernizat, cu bani din sursele proprii ale CJ Dolj, clădirea în care funcționează CZPPC Craiova, este apreciat de beneficiari. Am reușit să ducem la bun sfârșit o investiție absolut necesară, având în vedere importanța acestei instituții, care asigură formarea și perfecționarea personalului de specialitate din 13 județe și din capitala țării“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here