BNR a majorat rata dobânzii de la 3,75 la 4,75

BNR a redus dobânda la 6,50% pe an! Consiliul de Administrație al Băncii Naționale (BNR) a decis reducerea ratei dobânzii de politică monetară, la nivelul de 6,5%, de la 6,75% cât era anterior. BNR își motivează decizia prin faptul că s-a redus rata inflației în România și a coborât la 4,94%, sub nivelul prognozat anterior.

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 7 august 2024, a hotărât următoarele:

  • reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an, de la 6,75 la sută pe an, începând cu data de 8 august 2024;
  • reducerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50 la sută pe an, de la 7,75 la sută pe an, și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50 la sută pe an, de la 5,75 la sută pe an;
  • menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Rata anuală a inflației a continuat să se reducă în iunie 2024, coborând la 4,94 la sută, sub nivelul prognozat, de la 5,12 la sută în luna mai, ca urmare a scăderilor de dinamică consemnate de inflația de bază și de prețul combustibililor, contrabalansate parțial ca impact de creșterea prețului gazelor naturale.

Față de luna martie, rata anuală a inflației s-a redus în iunie mai mult decât s-a anticipat, diminuându-se cu 1,67 puncte procentuale (de la 6,61 la sută), în principal ca efect al ieftinirii substanțiale a energiei pe ansamblul trimestrului II, îndeosebi a gazelor naturale, sub influența modificărilor legislative aplicate începând cu luna aprilie, precum și pe fondul continuării scăderii dinamicii prețurilor alimentelor.

În același timp, rata anuală a inflației CORE2 ajustat și-a accelerat descreșterea în trimestrul II, inclusiv în raport cu previziunile, coborând la 5,7 la sută în iunie, de la 7,1 la sută în martie 2024.

Decelerarea a avut ca determinanți și în acest interval efecte de bază dezinflaționiste și corecții descendente ale cotațiilor mărfurilor. Influențe suplimentare au decurs din scăderea dinamicii prețurilor importurilor și din reintrarea pe un trend ușor descrescător a așteptărilor inflaționiste pe termen scurt. În sens opus au acționat moderat majorările de costuri unitare cu forța de muncă consemnate în primele luni ale anului curent, transferate, cel puțin parțial, asupra unor prețuri de consum, inclusiv pe fondul unei cereri robuste de bunuri.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.