Biblioteca Aman: Lansare de album

Biblioteca Aman: Lansare de album

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește sâmbătă, 6 aprilie 2019, începând cu ora 11:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea albumului de benzi desenate „RECVIEM”, primul dintr-o serie de 7 ale seriei „Veşnicii”.

Este începutul unor peripeţii ale celor doi protagonişti, prinţul Marko, “veşnicit” în ziua de 17 mai 1395 pe câmpul de la Rovine, şi misteriosul Cen din îndepăratul Orient, în Viena secolului al XVIII-lea, mai precis în ziua de 5 decembrie 1791, la capătul vieţii compozitorului Mozart… sau începutul unui alt fel de existenţă? De unde titlul, RECVIEM, o compoziţie fără sfârşit”, Marian Cologrean.

Scenaristul seriei „Veşnicii” este Marko Stoianovici, iar ilustratori Marko Nicolici şi Dejan Nenadov. Ilustratorul copertei este Dan Ianoş. La realizarea albumului au mai colaborat și ilustratorii Tudor Popa şi Dragan Predici, ultimul aducându-și contribuția și în ceea ce privește traducerea albumului.

Biroul de Presă

al Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman”

Leave a Reply

Your email address will not be published.