Bărbat din Unirea, reținut după ce și-a terorizat vecinul cu petarde! Un bărbat de 56 de ani, din comuna Unirea, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției nr. 9 Poliție Rurală Cetate, fiind cercetat pentru hărțuire și pentru deținerea și folosirea fără drept de articole pirotehnice.
Bărbat din Unirea, reținut după ce și-a terorizat vecinul cu petarde!
Acțiunea a avut loc în această dimineață, când oamenii legii au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară în
localitate, într-un dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat.
Potrivit anchetatorilor, cazul a fost sesizat de un bărbat de 31 de ani, care a reclamat faptul că vecinul său îl supraveghea în
mod repetat și arunca articole pirotehnice spre locuința sa, inclusiv pe timpul nopții, provocându-i o stare de teamă.
În urma descinderilor, polițiștii au descoperit la domiciliul suspectului peste 230 de articole pirotehnice din categoria P1,
interzise la deținere și utilizare fără drept.
Pe baza probelor administrate, sub coordonarea procurorului de caz, bărbatul a fost reținut și introdus în Centrul de Reținere și
Arestare Preventivă din cadrul IPJ Dolj.
Acesta urmează să fie prezentat, în cursul zilei de 2 aprilie, Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, cu propunere de luare
a unei măsuri preventive.













