Bărbat de 36 de ani, acuzat de trafic de droguri, prins în flagrant la Craiova! Polițiștii Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au destructurat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 36 de ani, suspectat de trafic de droguri de mare risc.
Potrivit anchetatorilor, în perioada ianuarie – aprilie 2026, acesta ar fi procurat, deținut și comercializat cocaină în județul Dolj,
la prețuri cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei pentru fiecare tranzacție.
Individul a fost prins în flagrant delict în data de 6 aprilie, în Craiova, în timp ce ar fi vândut cinci doze de cocaină pentru suma
de 2.000 de lei. Asupra sa, polițiștii au descoperit și o cantitate suplimentară de droguri, destinată, potrivit suspiciunilor,
comercializării.
În urma investigațiilor, autoritățile au indisponibilizat drogurile tranzacționate, iar la percheziția domiciliară au fost găsite și
ridicate alte doze de cocaină pregătite pentru vânzare, precum și mijloace de probă relevante în cauză.
Procurorii DIICOT au dispus reținerea suspectului pentru 24 de ore în data de 6 aprilie. Ulterior, pe 7 aprilie, a fost sesizat
judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul Dolj, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Operațiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Dolj.
Anchetatorii reamintesc că, pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție și
de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.














[…] Acesta a fost prins în flagrant delict în urma unui control în trafic, având asupra sa aproximativ 20 de grame de cocaină, […]